O seară frumoasă de sâmbătă, mă îndrept spre un bar/club nu ştiu exact ce este dar asta contează mai puţin, cu multă bunăvoinţă mă urc rapid într-un autobuz  şi cu Dumnezeu înainte. Ajung în cele din urmă la locaţia stabilită cu maestrul Tichiman aka Miţă ( pentru cei care nu îl cunosc, este al doi-lea chitarist al trupei) şi intru.  Atmosfera era pe jumătate moartă si oamenii erau teleghidaţi. Staţi să nu fiu inţeles greşit, jumătate din local ascultata muzică iar asta e jumatatea oamenilor teleghidaţi sau cel puţin aşa erau în aceea seară pentru că fiecare persoana te privea exact cum te-ar privii un robot mai exact ţi se făcea o analiză din cap până în picioare şi pe măsura ce coborau deja erai etichetat plus că mişcarile lor erau asemenea unui robot. Dar să trecem de jumătatea asta şi să vă vorbesc de jumatatea numărul doi. Ei bine trecând în emisfera oamenilor normali observ în drumul meu spre masa pacătoşilor un grup de trei turbaţi care jucau darts. Măi omule dar unu dintre ei avea niste ochii aşa frumoşi că în momentul în care m-a privit mi-au plecat ochii, măi omule cred ca erau injectaţi cu vreo 5-6 beri şi asta era abia începutul şi colac peste pupăza mai avea şi mîna în gips no poftim cultură şi ce bătaie mai luau aia la darts.  Ei bine imi continuii drumu şi ajung în cele din urmă şi la masa veselă, unde maestru Tichiman tocmai işi etala talentul la un karaoke. Toate bune şi frumoase mă aşez pe scaun salut persoanele de la masă şi să înceapă distracţia. Pun mîna pe un meniu caut ceva cu care sa îmi clatesc gâtul ca deh trebuia sa cânt şi eu ceva dar până atunci mai e mult. No băi nene cum să vină aia la tine dupa o oră mă? Îi fac semn să vina nimic şi-a adus aminte şi de mine şi atunci i-am zis: Femeia lu’ D-zeu o oră ţi-a luat şi ea că să o scuz că nu ma văzut de parcă tare mic eram. No şi iată că mi-a venit şi sucul şi mi-am clătit şi gâtul şi acum sa cântăm ce să cânţi mai omule că o venit injectatu ală de care v-am vorbit mai pe la început ală cu ochii ceapă şi o început să cânte măi da să cânte aşe din suflet mă. Şi să îl vezi cum cânta ca te pocnea plânsul lânga el aşa urît cânta, când scotea un sunet te trasnea o notă muzicală după cap de nu o puteai duce mă ca era plina cu alcool nu de alta şi o cântat injectatu până io cazut limba. Între timp eu cu Tichiman căutam de zori ce să cântam şi ce-mi trecu mie prin minte, mă eu cânt : Oh Carol! Tichiman aprobă şi trimitem fiţuica minunată la omul cu vioara.  Ei bine au mai cănta unii alţii şi ajunge si piesa mult aşteptată: Vai mai Carol!  o cănt cu Tichiman cu patos şi cu mult suflet şi se termină atât de repede încât nici nu am avut timp să ma bucur de ea cred ca a taiat din ea nenea cu vioara (cancerul femeilor, toate erau cu ochii pe el ).

No şi am şi cântat si Tichiman mai avea o dorinţă, să cante Hotel California, zis şi făcut scrie codul melodiei şi trimite fila parfumata către cancerul femeiilor şi am stat măi omule de ne-au ieşi şi ochii din orbitacee şi cancerosu ala nu mai punea melodia şi lu’ Tichiman îi creştea temperatura sângelui. Şi când să zicem că plecam cine credeţi că vine să cânte?

Injectatu, măi omule când l-am văzut am zis ca nu’i adevărat. Măi omule o venit injectatu şi o cântat i-ar măi da tura asta a fost din plămâni şi din burtă. A cântat extraordinar, foarte , ultra…..prost, că îmi spuneam în mintea mea : Poate am noroc si îi dă cineva umpic de sănătate şi să îl trimită acasă. Şi termină injectatu şi un om de la masă îi zice : Ai cântat aşa frumos dar ia o bere şi lasăne tată că ne-ai făcut praf, nu vezi ce ceaţă e aici gata.

Mai şi pleacă injecatatu şi nu mai durează mult şi plecăm şi noi.Şi ne îmbracăm şi spre ieşire, dar stai ca trebuia să trecem prin jumătatea oamenilor teleghidaţi care spre uimirea mea trecuseră la starea de sevraj, măi omule stăteau de parcă erau ne dormiţi de 4 zile şi fără să mai stau mult pe gânduri părăsesc cladirea şi ies la aer.

Şi seara se sfârşeşte cu un drum de 30-45 de minute pe jos căci la ora aia maşina nu mai circula.

Exista in lumea astea personae si personae, unele drage tie altele pe care nu le ai deloc la suflet sau persoane pe care le saluti si nimic mai mult. Dar hai sa vorbim de persoanele pe care le cunosti mai putin si pe care ajungi sa ii cunosti mai bine dupa o mini-vacanta. Pare frumos la prima vedere si chiar este doar ca dupa ce ajungi sa stai 2-3 zile incontinu langa aceleasi persoane, ajungi sa te obisnuiesti cu ele si chiar sa tii la ele si incet incet ajungi si la sentimente si nu neaparat de dragoste(iubire) fata de o persoana , ci mai degraba sentimentul acela al fraternitati in care simtim fiecare ca suntem legati unul de altul sau ca ne simtim bine in compania celor din jur in acel moment. Si ingeneral daca mai esti si singur, da o sa spun ca ajungi si la sentimente fata de cineva de care ti-a placut cel mai mult si asta se aplica in abele cazuri fie ca esti fata sau baiat si asta pentru ca timp de cateva zile traiesti langa ea/el. Dar e frumos mai ales cand impartim toti fiecare ce are cand unu aduce apa altul aduce laptele tu aduci cafeaua si uite asa fiecare aduce cateceva si se creaza un grup bine inchegat si o singura unitate bine definita, te simti bine si parca nu ai mai vrea sa pleci. Stai si te gandesti ca o sa pleci si nu stii cand ai sa mai traiesti aceasta experienta altauri de aceleasi persoane care fara sa vrei iti dai seamama ca ai inceput sa simti sa te implicit si sa tii la ele fara a cere nimic in schimb. Dar iti spuii in sinea ta ca mai am o zi mai o ora mai am un minut o secunda si asta te face sa uiti pentru moment ca maine vei pleca si ca o sa iti lasi o parte din sufelt acolo si ca toate sentimentele tale sunt oprite de o bariera uriasa. Si totusi iti revii din gandurile negre care te macina si incepi sa revii cu picioarele pe pamant, incepi sa privesti in jurul tau si sa zambesti usor si sa iti spui inca sunt cu ei inca mai am mult pana sa le spun la revedere mai am mult pana sa ma despart de ei si incepi sa profiti si sa te destinzi chiar daca acolo adanc stii ca nu vei scapa de acea zi. Si uite ca intr-un final vine si ziua aia „nenorocita” si chiar daca dimineata incepi sa te stresezi si sa te gandesti deja la ce e mai negru stai singur rezemat de un copac si iti versi gandurile asupra lui dar te trezesti repede langa aceleasi persoane dragi tie si aplici aceleasi metode : mai am, mai e mult si timpul trece, razi zambesti privesti si iar privesti pentru a putea ramane macar cu imaginea si amintirea ca a fost frumos si ca nu ai sa uiti aceste zile si ceea ce este frumos este ca nu le vei uita niciodata ( macar atat ). Si iti iei ramai bun si pleaca si ramai cu o singura persoana cu singura persoana care nici ea nu e foarte departe de tine, simte la fel si incepe seria a doua hazile si urta in acelasi timp, mascatul sentimentelor si dorul care te macina cu un burghiu mare si gros si care nu da semne sa se opreasca. Mancare iti cade prost bautura se dunce in ghionturi si totul e pe dos, stii tu ca lipsete ceva, ca ti-a fost luat ceva ca nu mai ai nici un rost te simti gol simti cum esti intr-o continua cadere. Frigul te cuprinde, nimic din ce ai fi vrut sa faci pana atunci nu iti mai trebuie nu iti mai convine nimic dar totusi esti calm, calculat cu mintea limpede. Si dupa un timp incep sa iti vina tot felul de ideii pe care le calculezi meticulos pentru a-ti revedea macar o parte din presoanele respective si chiar daca esti constient ca nu le vei vedea macar ai incercat esti cu sufletul impacat in ziua respectiva dar esti fericit ca macar aceea persoana este sau nu ceea pentru care sentimentele erau diferite fata de resul persoanelor erau mai aparte mai adanci si asta iti da putere sa te echilibrezi repede si sa te linistesti. Dar trece si ziua respectiva trece si seara si uite ca a venit si ziua mare, fain frumos te pregatesti de strangere si pleci usor usor spre gara ( agale) ajungi si iti reapare pofta de viata ai curaj ai putere pentru a muta si muntii din loc mai exact te simti pentru moment invincibil. Si radiezi pentru moment ai pofta de viata esti dispus sa faci orice si totul e perfect. Si uite ca a venit si ora aia „zapacita’ in care iar revii de unde ai plecat. Ah iar te simti ca ultima leguma si iar te indrepti spre gara cu aceiasi viteza a melcului turbat si iti spui in sinea ta : „ Ba frate iar se intampla”, si iar iti dai cu tufla in cap si de data asta e si mai nasol ca esti condus de persoana la care ajungi sa ai sentimente cum spuneam mai sus speciale si te urci in bestematul ala de microbuz si te uiti pentru a 2-a oara cum te despsparti de aceiasi persoana si se creaza acelasi sentiment urat si negru si fara sa vrei il accepti cu parere de rau si te vezi neputincios in fata situatiei. SI iti privesti lung persoana iubita si ii zmabesti si ii faci cu mana si pleci si lasi o parte mare din tine acolo si asta o sa dureze ceva timp pana iti vei reveni. Ajuns acasa dorul, sentimntele si imaginile persista in mintea ta, in inima si in sufletul tau. Inchizi ochii si spui, ca data viitoare o sa fie de doua ori mai frumos si ca i sa te distrezi de doua ori mai mult!

Amintirea ca am fost odata, nu valoreaza nici toti bani din lume!!

O zi de joi cu multe grade şi cu un minus în faţă, oamenii stau şi îngheaţă în gară aşteptând un tren, defapt mai multe trenuri dar fiecare cu diferite destinaţii. In difuzoare se aude o voce de robot care anunţă întârzierea trenuirlor. La început nu am băgat de seamă pentru ca ma uitam pe tabela cu “sosiri” pentru a afla ora la care ajunge trenul în care se afla o cunoştinţă. Ei bine după câteva minute după ce m-am lămurit aud din nou aceiaşi voce de robot care spunea aşa: “Trenul nr. 9xxx cu plecare din Bacău ….. are întârziere de 150 de minute. Auzind acest lucru am zis ” a e numai un tren, nu are cum să aibă toate întârziere” cât de prost am putu să gandesc pentru ca nici bine nu am terminat să mă gândesc, că in boxe anunţă întârziere de 300 de minute. Cât de penibil aş putea spune chiar “jenibil”. Am început să ma uit in jurul meu şi nu am văzut decât omaneni nervoşi care înjurau de toţii sfinţii. Am tras aer adânc în piept şi am spus spus încet : “aşa da spirit de crăciun”, mirific, in timp ce mergeam spre ieşire cu gândul la ţara mea de care uneori imi este ruşine, vocea aceea care începuse să fie enervantă nu se mai oprea şi cum anunţa ceva, cum auzeam tipete şi înjurături. Începusem să cred că mai nou aşa trebuie să vorbeşti pentru că toată lumea era setată pe acelaşi program şi cred eu că aveau si “Repet” peisajul era unul extraordinar.

Ajuns acasă, am intrat umpic pe internet şi întâmplător am dat peste un articol de la un ziar (nu conteaza foarte mult), în care se vorbea de întârzierea trenurilor. Cum frate 100 de trenuri să aibă întârziere de 6000 de minute. După ce ma-am aşezat mai bine pe scaun mi-am spus în minte: “Oare de ce ma miră? Doar trăiesc în România”.

Multe ideii însă nimic pus în aplicare!!

Mă uit în jurul meu şi tot ce zăresc
Sunt numai feţe triste dar nici un interes
Nu’i loc de bună ziua nu’i loc de bun rămas
E numai loc de ură, de ură şi necaz

Sistemul e corupt şi fură bani într-una
Dar noi neputinciosi alegem tot minciuna
Fără să stăm pe ganduri fără să boicotăm
Unii îşi fac avere iar alţii stau şi mor

Şi totul se’negreşte şi bolile apar
Murim mai toţi de tineri, speranţele dispar
Nimeni nu mişcă un deget se ascund după ceva
Sunt muritor de viu aici în ţara mea.

Salarile sunt mici şi pensiile descresc
Iar ei din banii publici încep să “înfloresc“
Când taxele apar şi nu se mai răresc
Tu cotizezi intr-una fără nici un progres

Vrei să trăieşti decent, să construieşti ceva
Bagi mâna’n buzunar şi-ţi schimbi subit părerea
Te simţi dezamăgit dar nu e vina ta
Când banii iei de-aici şi’i dai pe altceva.

Azi o zi obişnuită ca oricare alta!
Mă îndrept către facultate aflându-mă în maşina cu alte două colege .
Se spune ca ziua bună se cunoşte de dimineaţă, dar eu azi am considerat ca nu este o regulă.
Toate bune şi frumoase . Intrand în discuţie cu cineva, am zis să fiu amabil, am ajutat am oferit ce mai contează la urma urmei am ajuns să fiu dezamăgit de unele persoane. Poate ca eu am cerut mai mult şi poate ca eu aşteptam cu totul altceva dar răspunsul a fost unul total negative sau cel puţin pentru mine a fost aşa.
Dacă ne întrebăm stai unde am greşit sau dacă am greşit ajungem la o mulţime vida! Ciudat dar adevărat. Cu siguranţă prieteni mei adevăraţi (pentru ca in faţă toţi ne sunt prieteni şi mă opresc aici ) or să mă întrebe ce ai păţit  iar raspunsul o să fie nimic . Oricum să revenim la întrebarea : Astăzi cum trebuie să fii pentru a putea fi apreciat pentru ceea ce eşti? Probabil vi sa întâmplat şi vouă sentimentul e ciudat şi consideri ca poate ai înţeles tu greşit. Dar ce faci când se întâmplă şi a doua oară? Deja e un semn de întrebare. Totuşi nici cum nu e bine azi, dacă eşti bun eşti luat de fraier dacă eşti rău iar nu e bine. Deci pînă la urmă să bun azi e un defect (oare?) asta rămane să vă gândiţi şi voi.

O zi la fel ca oricare alta, in care nimic nu e schimbat doar timpul urat si mohorat in care te afunzi cu privirea, ninge cu fulgi imensi de zapada si cerul este cenusiu si inserat, luminile de afara sunt de un galben mizerabil care iti da o stare de gol, cu alte cuvinte o stare oribila. Ei bine trecand peste acest aspect fara a ma mai lungi foarte mult, azi in timp ce faceam umpic de ordine prin calculator am dat peste niste poze, pps, videoclipuri lucruri care m-au facut sa-mi aduc aminte de persoane la care tin dar cu cate nu am mai schimbat nici o vorba de multa vreme. Si curios fiind de starea lor si unde se afla cu ce se ocupa lucruri pe care oricine ar dorii sa le afle de la un prieten cu care a pierdut legatura timp de o perioada lunga de timp. Spre uimirea mea nu mi-au raspuns nici unul dintre aceste persoane, lucru ce ma intristat si m-a facut sa ma simt uitat. Pot spune ca mi sa adeverit acea zicala : “Ochii care nu se vad, Se uita.”, ceea ce nu am crezut niciodata mi sa parut prea mult, adica e oke sa nu mai tii legatura sa nu mai stii nimic de persoanele respective dar sa ii uiti, trist dar adevarat. In fine trecand si peste acest amanunt trebuie sa spun ca nu ma durut cel mai mult faptul ca am fost uitat ci faptul ca nu a mai ramas nici macar acel respect fata de orice persoana, chiar daca o cunosti sau nu, un “buna ziua” tot ii dai dar nici macar atat nu am primit. Cat de trist dar adevarat in acelasi timp, sunt constient ca nu sunt singura persoana care a patit acest lucru dar si asa golul lasat e acelasi indiferent ca sunt prima sau ultima persoana. Si uite asa ajungi sa fii uitat de persoanele pe care candva odata le-ai considerat a fii prietenii tai cei mai bunii, oamenii tai de incredere, oamenii pe care te puteai baza, iar astazi ei iti intorc spatele mi-e rusine mie de zilele pe care am ajuns sa le traiesc, de sistemul si de omanenii care ma inconjoara. Ma uit cu drag  in trecut dar imi dau seama ca tot ce a fost, au fost doar clipe pe care mai devreme sau mai tarziu nu vor mai conta nimic pentru cei care odata mi-au fost alaturi si pentru care acum sunt un simplu strain pe care nu l-au cunoscut niciodata. Dar totusi nu am sa arunc cu pietre in ei si nu am sa arat cu degetul, este o alegere pe care ei au facut-o si pe care am sa le-o respect, nu sunt cu nimic mai diferit ca ei, doar atat am de spus: “ UN PRIETEN NU UITA NICIODATA”

   Stăteam intr-o seara si mă gândeam cât de ciudat este omul în complexitatea sa atât ca organism, ca şi materie dar mai ales ca şi suflet. De multe ori noi dar mai ales cei din jur avem un comportament  de multe ori straniu  care contravine uneori felului nostru de a fi. Şi îmi  puneam tot felul de întrebări la care nu găseam răspunsuri care să îmi fie pe plac.Conform teoriilor orice efect are şi o cauză şi invers şi de obicei se pleacă de la cauză şi apoi se ajunge la efect. În încercarea mea de a îmi raspunde la unele întrebări am să încerc să plec de la efect pentru ca mai apoi să ajung şi la cauză.    De ce uneori suntem dezamăgiţi de prieteni? Păi am putea spune că ne mint .     De ce ne mint? Păi poate uneori aşa trebuie, aşa cred ei ca e bine pentru ei  să dea bine în faţa noastră. Cred că puţini au curajul să recunoasca un lucru rău spus de cineva care e de faţă. Şi spunem nu-i adevarat eu nu am spus aşa ceva despre tine sunt minciuni. În situaţii de genul ăsta o minciună te poate salva în aparenţă doar. Mulţi ne regăsim cu siguranţă în astfel de situaţii penibile de altfel şi sunt convins că am spus şi vom mai spune minciuni ca un rău necesar. Hai să luăm un exemplu care e la modă astăzi. Doi tineri se văd se plac , se iubesc ,sunt fericiti  amor nebun nimic nu pare sa-i poată despărţi pînă într-o zi cînd ceva se petrece brusc şi dintr-odată. El sau de ce nu ea – alegerea e pur aleatorie – se plictiseşte şi caută altă relaţie fără a o rupe pe precedenta din diverse motive  şi bineînţeles una din părţi află de infidelitate. Păi uite ca te-am văzut aseară în parc cu cineva plimbîndu-te.Vai dragă nu se poate cred ca te-ai înşelat am învaţat  toată ziua şi iată că preasfînta minciună cică ne-a scos. De aici tot felul de reproşuri şi acum ( partea cea mai neplăcută) întrebări din partea prietenilor comuni de genul – dragă ce mai face consoarta ca nu v-am mai vazut împreună cumva v-aţi certat? Nu , nu ne-am certat am luat aşa o pauză să ne clarificăm sentimentele. Aiurea nimeni nu crede (voi credeţi?) ce naiba şi noi am păţit-o dar parcă nu avem curajul să recunoaştem.Câti avem puterea să zicem da l-am iubit sau am iubit-o pe X dar mi-a dat papucii? Puţini, zic eu şi asta pentru că  nu vrem să părem victime ( nu nene  i-am dat liber că mă cam săturasem voiam altceva nou) sau din orgoliu. Şi atunci mă intreb daca e bine aşa. Voi ce ziceţi? Am luat exemplul ăsta pentru că mă pot face înţeles mai bine pentru ca e specific celei mai frumoase vîrste ale vieţii si cred că nimeni sau mai bine zis toţi oamenii au trăit asemenea poveşti de dragoste presărate cu bune şi cu rele cu bucurii şi decepţii. În acest context cred că putem strecura ca şi motive ale comportamentului uman sau dacă vreţi ca si cauză (pentru că am plecat de la efect) puţin orgoliu, şi chiar ipocrizie. Pîna acum a fi mincinos în contextul dat pare a fi o calitate sau daca vreţi un rău necesar. Aşa să fie oare?  Din păcate realitatea asta e, lumea traieşte într-o realitate mult prea crudă în care succesul are o reţetă mult prea bogată în minciună ipocrizie si ceea ce este mai rău pentru noi că orgoliile rănite ale unora suspuşi ne afectează pe noi cei care poate nu ne dorim de la viaţă averi fabuloase ci doar un trai liniştit un trai de bun simţ. Istoria ne-a pus pe tavă tot felul de personaje care mai de care mai diferiti în ceea ce priveste arta de a conduce lumea şi fiecare la rîndul lui a facut ca aceste trăsături ale firii umane sa fie ridicate la rang de virtute. Dar asta e o altă poveste nu ne vom referi acum la ea concluzia e că trebuie să trăim fără a ne minţi că trebuie să ne iubim fără să ne prefacem să lăsăm orgoliile la o parte   şi dacă vom reuşi lucrul acesta poate că vom fi fericiţi că ne avem unii pe alţii cu defecte si calităţi pentru că nimeni nu e perfect .Promit că data viitoare voi incerca să vorbesc despre fericire ca stare de spirit şi să vedem dacă fericirea există şi dacă există în ce constă fericirea în opinia mea.

     Înţelepciunea îngerilor îţi reaminteşte că situaţiile grele şi oamenii pe care îi întâlneşti, îţi sunt profesorii cei mai importanţi. Fără ei sufletul tău nu ar creşte. Ghidarea ta este să renunţi la suferinţă, resentimentele şi ura din trecut.     

    Când te ierţi pe tine şi pe ceilalţi, karma îţi este arsa din înregistrările sufletului. Atunci te vei bucura de iubire şi de faptul că spiritul tău se va simţi uşor.  Când iubeşti necondiţionat, nu este nimic de iertat. Iubirea este iertare, aşa că deschideţi inima, iartă şi dăruieşte iubire acum în pragul sărbătorilor de Crăciun.

Oare a suferi este neapărat o artă?

Uneori nici noi nu putem şti şi totul este în legătură strânsă cu starea noastra sufletească. De ce am ales aceceasta temă? Pentru ca sunt convins că cei mai multi dintre noi indiferent de varsta sau sex am fost puşi în situaţia de a suferi.De ce suferim? Păi sunt mai multe motive.Cred că fiecare vârstă dă motive destule de a suferi. De cele mai multe ori cred că ajungem să suferim din dragoste, şi mai ales atunci când dragostea nu este împărtăşită de ambii parteneri.Caţi dintre noi  nu am suferit de această boală numită dragoste?Dragostea paradoxal naşte sentimente contradictorii sau dacă vreţi ură şi dragoste în acelaşi timp. Plăcerea de a fi cu persoana iubita crează o senzaţie foarte plăcută atunci când totul decurge aşa cum trebuie. Când nu mai e totul OK atunci se aruncă vorbe grele iar despărţirea dintre părti generează multă ură din partea părţii rănite. Atunci se descoperă defecte şi părti negative la persoana cu care ai format un cuplu, persoana pe care cu ceva timp în urma o adorai o priveai cu ochiul unui îndrăgostit orbit de dragoste.        Şi spui în sinea ta că nu a meritat să-i oferi tot ce ai mai bun şi mai curat în suflet. Mai apoi umilinţa poate fi şi mai mare când o poveste de dragoste se reia de la punctul ramas în urma şi unul din parteneri poate din milă sau lipsă de ocupaţie dă senzaţia că ofera o a doua şansă. Şi aici cred că sunt mulţi care au trecut prin această stare, acceptând umilinţa provocată de cel sau cea care crede că din milă sau din alte motive poate acorda o a doua şansă. Ideea e că niciodată nu mai poate fi ca la început. Din orgoliu poate nu avem puterea de a recunoaşte asemenea lucruri. Cred că am atins una din etapele prin care un om trece şi are parte de suferinţă, adică perioda de adoleşcenţă sau poate cine ştie se poate extinde şi mai departe pentru că dragostea nu tine cont de vârstă. Să acceptam această etapizare şi să trecem la un alt gen de suferinţă deşi nu ştiu dacă e corect sa zicem că suferinţa e de mai multe feluri. Partea a doua a vieţii să zicem de la 25 la 40-45 de ani e o etapă a vieţii când poate partea sentimentală e oarecum rezolvată, suntem la casa noastră, avem o familie de intreţinut şi de cele mai multe ori suferim pentru că nu putem oferi celor dragi nouă ceea ce işi doresc sau ceea ce merită. Ne aflam pe pozitia părintelui rănit nu de dragostea din tinereţe ci de sistemul potrivnic în care trăim. Şi de aici alt zbucium si alte frustrări care duc inevitabil la suferinţă. Mai târziu ajungem la vârsta când ne gandim că putem trage linia şi vedem ce ramane în urma noastră. Ce gen de suferinţă ne asteaptă?Suferinţa bolilor şi a bătrâneţii care e urâtă, avem impresia că suntem inutili că nimeni nu mai are nevoie de noi şi că trebuie să ne aşteptăm sfârşitul. Poate că întrebarea de la început poate fi retorică dar din ceea ce trăim putem  spune că la noi la oamenii obişnuiţi viaţa este o luptă cu suferinţa care ne paşte în fiecare zi, şi facem din această lupta o artă în încercarea de a suferi cât mai puţin. Aş vrea să revenim un pic la prima parte a vieţii, la tinereţe, când totul e frumos când nimic nu este greu. Ne confruntăm cu destule necunoscute uneori, avem puterea de accepta sfaturi uneori nu şi poate de aici ni se trag unele experienţe neplăcute. Trăirile fiecăruia dintre noi au o cauză şi în mod inevitabil şi un efect. Ideal ar fi sa nu luăm toate lucrurile în tragic dar nu toti avem putere să ignorăm ceea ce nu e important şi asta lasă urme. Şi ca să închei cu un răspuns, spun că DA uneori a suferi este o artă.

Râpa

La marginea pantei abrupte
La un han s-a oprit un străin
Era trist şi avea hainele rupte
Şi pe masă o cană cu vin.

Un străin ce-nconjoară pământul
Stai la mine ramâi doar un ceas
Să te întorci înapoi nu mai ai unde
Înainte sa mergi ţi-a mai rămas.

Mi-amintesc de o vară fierbinte
De-o pădure cu muguri pe ram
Mi-amintesc de prieteni şi de iubită
Şi de-o casă cu mama la geam.

Am ajuns la un mal pe o stâncă
Să-mi înec tot amarul nu pot
Şi mă-ntreb dacă apa e adâncă
Să mă-nec azi cu jale cu tot.

Mi-a raspuns ridicându-se agale
Avea ochii plini de lacrimi si dor
“Multumesc pentru vinul mariei tale
Eu ma duc azi la râpa sa mor”.

Acum plîng şi nimeni n-aude
Trec printre oameni socot
Înainte să merg nu am unde
Înapoi să mă-ntorc n-are rost.

O melodie de suflet. Deşi titlul „Râpa” ne duce cu gândul la o căder în neant, nu este deloc aşa ( părerea mea ). Eu cred că dacă am asculta cu atentie fiecare notă muzicală am observa că mesajul este acela de a accepta ideea că viata este grea şi plină de obstacole. Ceea ce te face să mergi înainte. Atmosfera este una apasatoare, de plumb, şi toate stau să cadă, dar totuşi mai există o speranţă ceea ce echilibrează balanţa bine-rău. Cum mult timp în urmă când suferisem un accident…această melodie mi-a dat putere să merg mai departe, de aceea am hotărât ca azi să scriu câteva rînduri. O recomand cu căldura !!