Revenit din reverie

Dupa o lunga perioada de hibernare totala, revin cu ceva forte pentru a mai azvarli cateva randuri si prin aceste locuri pe care probabil le-am uitat sau le-am evitat. O perioada in care am acumulat atat energii pozitive cat si negative si chiar daca balanta se inclina mai mult spre cele negative, tot am avut ceva de invatat pentru ca un lucru nu vine fara un altul si tind sa cred ca le-am echilibrat in timp util fara a deraia prea mult.

Cu toate ca ma asteptam la o astfel de perioada, pentru ca fiecare le mai are, nu m-am gandit niciodata ca va fii atat de lunga si atat de istovitoare. Se pare ca mi-a trebuit ceva timp pentru a intelege natura lucrurilor si sa accept ca m-am schimbat si ca v-ati schimbat, in ce sens [ bun sau rau... ] nu cred ca are vreo importanta, dar se pare ca am facut un progres cu totii. Privesc in jurul meu si imi dau seama ca timpul ne-a mai calit pe fiecare, ne-a mai deschis ochii…

Mi-au trebuit nopti, zile s-a accept faptul ca acum nu e cum era odata, ca acum nu mai pot face nimic fara sa ma gandesc daca merita sau nu, ca acum trebuie sa fac sacrificii sa pot primi ceva sau sa fie bine cuiva, ca trebuie sa eliberez ca sa ma pot elibera, ca trebuie sa sustin ca sa pot fii sustinut, parca era mai usor inainte, parca priveam cu alti ochii lucrurile astea, sensul lor s-a schimbat acum.

Esecul si reusita(castigul…), dragostea si ura, cinstea si onoarea toate sunt legate una de alta…  Esecul este cel care te tezeste la realitate, el iti spune: ” Vezi ca ai ramas in urma\ Vezi ca nu ti-ai dat toata silinta\ Vezi ca te stingi\… Insa un esec nu inseamna sfarsit, acceptal si invata din el pentru ca reusita sa isi faca treaba dar si ea trebuie ajutata prin vointa si incredere.  Ura este cea care te va purta tot timpul spre locurile intunecate, iar decizile pe care le vei lua vor fii cele gresite, o decizie gresita duce la esec…[sper ca m-am facut inteles], cat despre cinste si onoare, imi place sa cred ca “A fii domn e o intamplare\ A  fii om e lucru mare.”

Asa ca voi accepta esecul [ faptul ca am pierdut] din care am invatat ceva… pentru a face loc reusitei, pentru a face loc altor lucruri mai bune sau mai rele, pentru a evolua si inalta… pana cand… un alt esec ma va lovi.

M-am trezit….pentru a putea merge mai departe.

O zi “perfecta”

Gigantica

Intrat in gigantica incapere sunt intamplinat de un ghiseu mare care acopera 2 persoane. De ce spun “acopera”, pentru ca ghiseul era atat de inalt incat aveai impresia ca nu este nimeni la acel ghiseu. Cred ca baietii lucrau sub-acoperire, pentru ca privirile lor erau anormale.

Incep sa urc scarile pentru a ajunge la destinatia finala, loc pe care de altfel incep incet incet sa il detest,

si constat ca sunt schimbari majore, ceea ce ma face sa cred ca este o vizita importanta in aceasta institutie sau chiar au vrut cu adevarat sa mai schimbe si ei decorul. Evident ca din cele doua variante puse la dispozitie umpic mai sus, cea referiotare la “vizita” a fost corecta, ultima optiune fiind uitata evident.

Tonomatu vs Tolomacu

La un etaj mai sus dar in aceeasi cladire, se regasesc doua tonomaturi, care functioneaza impecabil atunci cand vine vorba de introdus fisa si selecta produsul dorit, mai ales atunci cand iti ramane fisa blocata pe drum. Si chiar daca esti norocos sa iti alegi produsul, poti fii sigur ca zahar nu vei primii si evident nici batul magic.

Trebuie sa mentionez faptul ca unul functioneaza constant iar al doi-lea este probabil la prat-time pentru ca functioneaza doar 10 min dupa ce a fost alimentat (el fiind considerat tolomac). Stau si ma gandesc, oare de ce il mai tin, pentru ca oricum nu produce nimic (tipic).

Emisfera Nordica

Ajung si in “hala” alba a mansardei unde indiferent de ora esti intampinat de cel putin 100 de persoane care rezolva problemele altor persoane (mai slab pregatite in diferite domenii) , deci pe scurt numai voci si fete palide.

Inaintez, imi fac loc printre scaunele aruncate haotic, salut, ma dezbrac, si imi fac update-ul de zi cu zi pentru a stii ce necazuri ma astepta in urmatoarele ore. Pentru ca era o zii din weekend ma fortam sa par mai interesat sau cel putin sa dau impresia ca sunt prezent dar fara nici un rezultat cheful meu era departe. Ei bine dupa ce termin de deschis toate dosalere si aplicatiile necesare, aplic numele unei renumite cantarete de muzica populara si anume Log(h) in (sper ca m-am facut inteles). Log out fiind o functie pe care o voi utiliza mai tarziu.

Raman in stand by timp de 10 min, dupa care aflu ca au cazut liniile deci ceva normal in cateva minute totul se va remedia si clientul se va enerva, asta este cat se poate de normal si ce este si mai frumos este ca eu trebuie sa il calmez si sa ii spun ca:  ne cerem scuze pentru ca a trebuit sa asteptati atat de mult dar momentan nu va putem ajuta pentru ca sunt liniile cazute, mai penibil de atat nici ca se putea si evident clientul incepe sa se dezlantuiasca la telefon, ca el plateste un serviciu si nu poate beneficia de el. Ce va normal in tara noastra nu? Evident. Dupa ce clientul imi inchide telefonul, ma ridic pentru a cere informatii referitoare la solutionarea problemelor, raspunsul lor: nu stim, se lucreaza. Aiurea, dupa 5 minute cade tot, atat de bine se lucreaza.

Pauza 10 minute.

Revenim la posturi dupa timpul afisat mai sus, problema este rezolvata si sa inceapa distractia. Da de unde, mai trec 20 de minute si auzim in spate cum un pitic de la IT urla cat il tine gura: “Ba a cazut server-ul principal”, evident toate calculatoarele afiseaza mesajul: “Sorry You Have Been Disconnected”. De vis. Toata lumea in delir, baloane, confetii, uraaa a mai picat ceva. Incercam sa inteleg daca este ceva anormal cu mine sau cu ei.

Problema este remediata intr-un timp scurt si telefoanele incep sa sune si sa vezi acum distractie. Primul cient preluat de mine: “Alo, domnu’ sunte-ti in pauza de masa nu? Ca stau la telefon de 20 de minute si am facut si o partitura la melodia de pe fundal. Cum va simiti? Bine nu?” si eu ce puteam sa ii raspund clientului: “Evident, tocmai am tras si o hora cu colegi”. Da, iremediabil pentru tara noastra care cica a iesit din criza. Mizerii.

La final de program inainte de a ceda locul unui coleg, il informez despre minunata zi pe care am petrecut-o, iar el fara a fii surprins de cele relatate de mine imi raspunde: “Unde nu e/ Nici Dumnezeu nu cere”.

O Zi in HERMANNSTAD

Ora 4:20

Reintors din Bucuresti, dupa un drum in care am condus intr-un mod calm si relaxat, ma pregatesc pentru a ma indrepta spre gara. Evident la 3 minunte dupa ce introduc cheia in usa sunt apelat pentru a da raportul si pentru a comunica ora in care voi fii gasit in gara. Comunic, ma imbrac,  ma incalt, agat chitara si valiza, ies, caut taxi, gasesc taxi (dupa ce bat in geam la un batran care nu le mai avea cu auzul), directia gara.

Ora X, nu m-am uitat la ceas.

Dupa ce i-am platit bunicutului sar din masina si ma indrept spre minunatul loc’sor in care aveam sa ii intalnesc pe restu.  Cum era o ora rezonabila, noi aflandu-ne in locul nepotrivit, o domnita incadrata pe postul de “Femeie de Servici” a venit sa isi faca datoria, numai ca datoria ei, pentru un moment am crezut ca suntem noi, ea incepand sa mature cu atat pofta incat nu aveai nici o sansa sa mai vezi si sa ii mai zici celui de langa tine ceva. Ce sa te mai certi, ce sa ii spui ca uneori poti sa ii mai zici omului si frumos sa se deplaseze pentru un moment, dar… unde nu e nici Dumnezeu nu cere.

No dupa ce am fost si “afumati” ne-am indreptat catre ghiseul fermecat unde dai un ban si primesti tichetul albastrui, o gluma mica, vine alta “mare”, ne imbarcam plecam….uraaaaaa!! Atmosfera era mai mult decat ok tinand cont de ora la care s-au trezit pusteriii, se comportau destul de bine. Glumele continua, lumea ne priveste, vorbeam cred ca prea tare, pana cand s-a facut si liniste.  Intr-un colt se jucau carti, altii ascultau muzica pe ici pe colo mai dormeau, iar eu numaram, masini, rate,gaste, ciori, bidoane etc, tabloul fiind inchis de un cer grii pictat cu o pensulica rigida.

Intrat intr-o stare de somnolenta incercand sa depasesc momentul critic, opresc fluxul de cuvinte care imi iesea pe gura pana la un momentdat, incercand sa fac umpic ordine in cap, privind cele intamplate la Bucuresti( lucruri despre care nu am sa vorbesc pentru ca nu este nimic important).  Reusesc sa fac fata cu brio depasind acel moment critic si imi dau seama ca pentru cateva minute bune eu am fost atat de departe incat nu mi-am dat seama cand lumea s-a trezit incepand sa zica bancuri sa asculte muzica si sa lase cartile…de joc evident.

HERMANNSTAD

Ei bine am ajuns intr-un final si in Hermannstad, locul mult visat. Coborat din tren incerc sa imi caut sapca care se afla la sute de metri adancime in geanta mea, ea ne avand mai mult de 30 cm inaltime.  Am gasit sapca mi-am instalat-o repede pe cap, acum cauta grupulVladut, eu fiind pe peron , iar ei undeva departe. Alearga, cauta, gafaie si na ca i-am gasit, dar cautarea nu se oprea aici, acum aveam de cautat pensiunea. Din calculul meu ne-a luat cam 15 min pana am ajuns la ea, insa in acel moment aveam impresia ca nu vom mai ajungem la ea,  pe fundal auzind:” Mai avem de mers umpic si am ajuns” cat de frumos, dar mai era mult.

Ora 10:45 (cred)

Ajungem la pensiune intram, salutam, facem impartirea pe camere, ghinion. La mine in camera in care trebuie sa vietuiesc urmatoarele 24 de ore, se afla un sudan, da, un om de culoare, ha… no ce mi-am zis nu’i nimic astept sa plece omu si ma voi instaura. N-am avut mult timp la dispozitie ca am fost ofertat, iar oferta a fost atat de tentanta incat n-am putut sa zic nu. Mi-am gasit si alta camera si colega de camera, m-am instaurat pe bucatica mea de camera si am iesit intr-un fel de salon, unde deja pusteriii erau antrenati intr-o discutie aprinsa dar subiectul nu-l mai stiu.

Ora 21:00 (presupun)

Ajunsi inapoi la barlog dupa ce am facut o plimbare prin oras trecand in revista cateva statui, poduri, piete si a mai fost ceva,  ne pregatim sa facem grataru, erau de toate numai carbuni nu, asa ca am plecat sa cumparam carbuni. Gasim si carbunii dupa ce trece sute de mii de vai si ape si munti si ne urcam prin cativa copaci, in cautarea unei benzinarii, pe care o gasim dupa ce trecem un pod care nu putea fii traversat decat partea carosabila, pe trotuar trebuiind sa ai la tine o salopeta din cauciuc cu tot cu cizme…evident tot din cauciuc, namolul fiind de 1 metru in cele mai fericite cazuri.

Ei bine aprindem si focul, parlim si carnea, mai facem inca un foc pentru ca “estem multi” iar jarul nu fu’ suficient si pentru a face si cartofii copti, beau un vin rosu, mai beau inca unu, se fac cartofii pe care ii arunc impreuna cu carnea sus pe masa, mancam bine si dupaia somn.

Reiau de la partea in care pun grataru pe masa si lumea incepe sa manance gandindu-ma ca am fost prea rapid mai devreme. Ma asez la masa unde mai erau doar 4 persoane, restul fiind fiecare cu… sper a ma intelege, si incep a rumega. Mai schimb o vorba, mai facem o gluma, mai beau un vin rosu, termin de mancat si de debarasat si hotaram a ne juca rummy.  Joc ce nu a durat decat 2 partide dupa care toata lumea la dormitoare lovind patul, eu ramanand sa privesc o masa goala un tavan portocaliu si o sticla cu apa, pe carea aveam sa o termin imediat.

Ora 3:17 (de data asta sunt sigur)

Strang scaunele, curat mesle, mai bat un “cui” termin si sticla de apa menerala sting lumina si ma intind in pat. Pentru moment voi privi tavanul, voi asculta linistea, pentru ca mai tarziu voi asculta teava prin care trecea apa de la dus, voi ascult ceva muzica de pe la televizoarele vecinilor, ceva pasi, ca pe urma sa atipesc timp de cateva ore.

A fii gol pana la ultima incheietura

O simtire pacatoasa si prea apasatoare, privind in interior vezi numai intuneric si o cadere in neant in asfintit.  Puternica si fara control te macina, te domina , te framanta, iti trezeste tot felul de ganduri si intrebari fara raspuns. Te simti neputincios, ai vrea sa faci ceva sau sa iti faci un plan care sa te scoata din aceasta stare, ai vrea dar totusi stii ca e imposibil si nu numai ca e imposibil situatia te depaseste. Vrei cu toata fiinta ta sa fii acolo langa subiect, sa ii simit respiratia, parfumul , bataile inimii si as putea sa continui mult insa ce folos, cand nu cunosti nimic din toate aceste lucruri enumerate mai sus. Dar totusi te prinzi si te tii cu dintii de un singur lucru iar acel lucru iti poate oferii tot ce vrei tu la detalii foarte scazute dar totusi iti ofera alinare, caldura dar si mult multa amagire. Acel lucru este visarea catre cele mai ascunse locuri ale inimii, acolo unde exista cele mai intense trariri ale tale, locul in care ai o clipa de sinceritate, locul unde poti fii cine vrei cum vrei cand vrei, locul unde te faci inteles peste tot ce inseamana lucruri, ordine, legi, si te simti stapan.  Adevarul este ca in loc sa iti faci tie un bine faci exact contrariul.  Revenind la cele de mai sus, subiectul este ea, iar ea este peste multe mari si tari iar tu esti in cel mai afuristi loc de pe fata pamantului, uitat si aruncat intr-o rapa adanca din care singurul lucru care te face sa te simti mai aproape de subiect este gandul ca poate va fii o zii cand o vei cunoaste sau cel putin vei fii aproape sufiecient cant sa-i zaresti chipul. Visezi cum ar fii daca ar fii langa tine acum in acest moment, cum ar fii sa o strangi in brate, sau ce i-ai spune. Totusi nu ai decat o poza si un chip pe care il iubesti si pentru care ti-ai da si sufletul pentru a putea avea acel subiect. Te afunzi, visezi cum o saruti, visezi cum ar decurge o intalnire, visezi cum iti treci mana prin parul ei moale si cum ii privesti ochii si buzele, visezi cum sangele iti curge prin vene si cum arzi de nerabdare sa iti atingi buzele tale de ale ei, inchizi ochii te lasi dus de val, asemenea unui vas lasat in deriva, lasat la voia intamplarii, fara sa iti pese de nimic  esti  prea indurerat si mult prea departe cu gandul. Esti constient ca tot ceea ce iti doresti in acest moment, cu siguranta altcineva se bucura de ele, de aceste vise, trairi pe care tu le ai si pe care altul le are neconditionat. Dar este tot ce ti-a ramas, este tot ce ai si ceea cu ce vei ramane, lucru ce intr-un fel sau altul te face sa ramai in starea asta si sa visezi la ea. Inchizi ochii o vezi pe ea, e frumoasa, parul lung si maole, ochii ei caprui creionati si perfectii, gura ei parca o vezi ca iti sopteste ceva, chipul ei de inger salbatic care te face sa crezi ca esti in rai totul este perfect, corpul ei tras prin inel te incalezeste te imbata cu armonie si iti ofera caldura si te calmeaza, esti multumit te simti intreg te simti complet dar asta nu este decat ceea mai mare traiere a ta, cel mai frumos vis care stii ca se va spulbera odata cu deschiderea ochilor. Te simti gol nu? Te simti fara nici un rost, crezi ca tot ceea ce esti pus sa faci nu are nici unu sens, vezi cum totul se degradeaza iar tu esti in centrul lor, tu esti cauza insa inca nu ai puterea sa te ridici, sau mai bine zis nici nu ai de gand sa faci ceva, te lasi prada timpului si gandurilor tale care te vor vindeca numai atunci cand vei realiza ca ea este deja aleasa, ca in inima ei tu esti un simplu om si ceea ce te doare cel mai tare este cand realizezi faptul ca in planurile ei numele tau nu este scris si nici nu va fii. Am infit cutitul adanc nu ? Da stiu trebuie sa simti ca sa traiesti, trebuie sa urlii tare si sa il rasucesti de nenumarate ori pentru a intelege care este adevarata semnificatie a lucrurilor, care este cu adevarat scopul  tau in viata, de ce ai venit si de ce tu nu o poti avea pe ea.  Esti slab, esti mediocru, esti un timp urat dar in final esti tu. Accepta adevarul, imbratiseaza-l, foloseste-l si du-l mai departe, fii tu, regaseste-te in adevar , fii ADEVAR.

Adio, Dar nu te voi uita!

Dupa ce am revazut cateva poze facute in cadrul unui eveniment important din viata mea si realizand ca ceea ce puteam sa oferim era ceva promitator, ceva care cu siguranta ar fii ajuns in top si ar fii ramas acolo mult timp, acum sunt doar vise, doar amintiri placute ramase in urma si sterse de voi ca si cand nimic nu a fost. Am avut ideei, pareri, trairi si emotii traite impreuna si totusi am ales alte drumuri, am ales si am imbratisat esecul fara a ne gandii ca ceea ce suntem este ceva bun, ceva care ar fii facut diferenta. Privind pozele, m-am intors in timp si am retrait acele momente perfecte, locurile in care am ras, ne-am distrat, am prestat, am oferit si am primit recunostinta si respect. Am revazut drumurile parcurse in masina in timp ce spuneam bancuri sau cantam cat ne tineau plamanii. Imi aduc aminte cum am compus prima melodie si cum din joaca a luat nastere si primul nostru hit ( care este hit pentru noi si pentru putini care au ascultat melodia) si anume “RESCUE”, imi aduc aminte de momentele in care Kebab’u ne-a unit si mai mult, cum am devenit maestri peste noapte, cum am discutat si rediscutat acele momente, sau de : “Stinge farurile”….”Haide ba sunteti nebuni, hai ba glume de-astea nu se fac”, sau cand cremsnitul avea un anume miros. Toate aceste lucruri sunt deja apuse insa ele sunt premiate astfel:

Se acorda premiul I la sectiunea : “Adio, dar nu te voi uita”

Se acorda premiul de EXCELENTA la sectiunea: “Nu avem tigla pe casa”

Valea intunecata si Tinutul din SUD

Ora 23:00
Directia: Dormitor
Locatie finala: Pat
Scop:….logic un somn adanc.
Rezultat: Se regaseste mai jos.

Dupa datele azvarlite mai sus, banuiesc ca ideea de baza a fost inteleasa si anume ca ma indrept spre dormitor pentru a face economie de vedere adica sa dorm. Lovesc patul, adorm inainte de a lua contact cu perna si vise.

Fiind rupt de ceea ce inseama viata reala, ma regasesc intr-o padure intunecata unde vantul imi arde fata, aerul era greu de respirat pamantul are o culoare portocalie iar temperatura este cu mult peste 45 de grade si ce e mai rau este ca tot creste. Ma uit, fac o tura cu privirea sa vad si sa identific unde ma aflu, insa locul este necunoscut si foarte urat deci automat abandoez ideea de a afla unde sunt. Incep sa ma deplasez spre o directie aleasa la voia intamplarii. Intru in padurea intunecata unde auzeam tot felul de sunete insa nici unul nu se asemana cu vre-o vietuitoare cunoscuta de mine, ceea ce ma face sa cred ca automat locul in care ma aflu este clar unul ne mai intalnit.  Drumul continua temperatura creste iar  aerul devine din ce in ce mai greu de inhalat dar reusesc totusi sa inaintez. In tot acest timp am privit trunchirile copacilor care erau zgariate de niste gheare, iar marimea acestor julituri m-au facut sa inteleg ca sunt executate de o fiara de dimensiuni iesite din tipar.  Fara a sta prea mult pe ganduri imi continuii drumu si imi arunc ochii catre o prapastie aflata la cativa pasi de mine.  Fiind prea abrupta si in incercarea mea de a observa ce se afla in ea pentru ca era acoperita de ceata, observ cu greutate un grup de cazane care aduceau mai mult cu niste ceaune vechi si inegrite de-atat foc, fum si alte substante care ajuta la izolatia blocurilor.  Curiozitatea ma face sa ma apropiu mai mult si sa vad mai mult decat reuseam sa vad din pozitia in care ma aflam, ceea ce si fac doar ca m-am apropiat atat de mult incat m-am trezit chiar plimbandu-ma printre ele si privind uluit cat de mari pot fii si de ceea ce se afla in ele.  Nu voi divulga acest lucru doar ca ceea ce am vazut este ceva greu de explicat in cuvinte, dar pot sa spun prin doua trei cuvinte ceea ce puteam sa aud si anume urlete si tipete si ma opresc aici pentru a merge mai departe.

Retras din aceasta latura si revenind la poteca de la care ma abatusem, imi reiau drumul pentru a intalni si ceva creautri din basme.  Aparent pare ceva frumos insa privind mai departe si realizand exact faptul ca eu sunt un intrus iar eu ii incalc teritoriu, creatura s-ar putea sa ma acroseze umpic, ceea ce sa si intamplat doar ca in acel loc ranile nu au nici o relevanta sunt doar asa ca sa fie dar de simtit nu simti nimic. Probabil va intrebati despre ce creatura va tot vorbesc, sincer nici eu nu stiu sa va raspund  pentru ca era pe jumatate om pe jumatate – (coarne, cu ochii negrii si incruntati cu par pe fata respiratie grea bot usor alungit, cu brate lugi dar puternice la fel si picioarele iar corpul era asemenea unei gorile).  Evident ca nu am mai stat mult si am luat-o la sanatoasa pe vale in jos cat m-au tinut calcaiele. Pana sa ies din acea padure am mai intalnit si ceva inaripate si ceva patrupede infioratoare dar reusesc sa ies din aceasta padure intunecat sa si plina de spini care fara doar si poate pana in acel moment mi s-a parut cel mai neinteles loc si cel mai sinistru.  Doar ca m-am inselat amarnic ceea ce urma sa fie si mai urat abia urma sa inceapa.

Incep sa cobor pe un drum care ma face sa cred ca am ajuns intr-un loc mai civilizat doar ca eu inca tot nu stiam unde ma aflu iar pentru mine acest lucru era cel mai important dar aveam sa aflu imediat ce voi iesi, insa pana sa ies urechile incep sa capteze voci masculine dar voci dublate si ingrosate care de altfel mi-au ridicat parul pe mana iar mesajul lor era unu cat se poate de simpul: ” De aici tu numai pleci”. “Cred ca gandim cat se poate de diferit prietene” imi spun eu in mintea mea insa nici bine nu termin de gandit caci aud un ras agasant si turbat care se parea a fii de la aceeasi entitate a carui cuvinte le-am expus cateva randuri mai sus.  Si cum nu aveam de gand sa ma las asa cu una cu doua influentat de cateva vorbe aruncate in vant de un oarecare, reusesc sa vad si eu cer deasupra capului. Am spus cer… sincer nu stiu ce era dar ca sa ma fac inteles, noi cand ne uitam in sus vedem cerul albastru, gri depinde de vreme, dar in locul asta “minunat” cerul era negru cu portocaliu si cu fulgere si cu trasnete ( da de plouat nu ploua), asa era el deci sa ii zicem cer. Deci vad cer si mai si blocuri si mai vad si case, bine ca ele erau devastate de un anume lucru pe care nu il pot descrie asta este partea cu numarul doi dar atunci in acel moment in mintea mea era un lucru bun pentru ca puteam sa cer o informatie in ceea ce priveste locul si cauzle pentru care acel loc a ajuns in starea asta. Ei bine spre dezamagirea mea nu am reusit sa intalnesc vreo entitate umana care sa se asemene cu mine ci doar infatisarii grotesti ale unor animale si a unor gardieni care aveau in grija acel loc.  Ocolesc tinutul pazit si imi continui drumu pret de cateva minute, ajungand in fata unei pesteri care odata intrat in ea trebuia sa cobori si sa cobori si un praf vedre si spalacit incepuse sa se ridice corpul incepe sa iti imbatraneasca, vederea incepe sa te lase, vezi practic cat de fragil si cat de slab este materialul in care ne aflam noi ca si spirit. Ei bine drumul nu am mai putu sa-l continui pentru ca am cazut secerat, trupul imi era extenuat, eram practic o leguma. Dupa cateva secunde ma simt luat de brau fara sa observ cine ma purta si unde, singur lucru pe care il puteam vedea era doar pamantul, Dar imi aduc aminte ca incepusem sa aud si voci de oameni care plangeau si care imi spuneau…”de ce ai venit aici”,”pleaca cat mai poti”… ce sa mai plec bai nene ca eram atat de curios sa vad unde ma duce si cine ma duce si ce vrea de la mine, incat nu am zis nimic. Si uite ca ne oprim, sunt luat de un brat si sunt pus pe o masa, incerc sa delusesc forma individului insa nu reusesc pentru ca era acoperit tot de o manta neagra. Imi dau seama ca pot sa ma misc ca, mi-am revenit si evindent incep sa circul sa caut sa vad unde sunt si aflu intr-un final si nu prea imi place ce aflu, dar macar stiu ce am de facut si cum trebuie facut.

Parea a fii o sala de tortura dar mult mai grotesc si mai sadic decat va puteti inchipuii, in aer se simteai fara sa vrei teama si auzeai urletele celor care erau casapiti si refacuti, ciclul fiind unul in perioada, ceea ce ma face sa ma opresc aici cu descriera si sa imi indrep privirea spre alte locuri.  In momentul in care eu am realizat unde ma aflu deja lucrurile stateau altfel, eram deja mult mai bine pregatit stiam deja cum sa reactionez  si stiam si cum sa privesc si inteleg. Ei bine acest lucru cred ca a deranjat pentru ca in urmatoarele momente palcuri de fumuri negre au si aparut si acum asta nu ar fii fost o problema daca era numai unu, insa erau mult prea multe si observ cum eu sunt tras intr-un spatiu exterior fata de cel in care ma aflam in acel moment si uite ca au reusit.  Varcolaci, vampiri, troli si toata spuma creaturilor hidoase au inceput a ma inconjura atmosfera era atat de incinsa incat simteam ca pilea imi va crapa dintr-o secunda in alta, pulsul inimii incepe sa creasca iar vocile si urletele incep:”tu vei fii ultimul, iar pe ei ii vom jupuii primi ca sa simti durerea”. Bine mesajul a fost unu mai vulgar doar ca l-am mai periat pentru a nu fii nevoit sa pun stelute in text.  Ei bine mesajele si vorbele de dulce au continuat si cercul se facea mai mic si mai mic eu fiind centrul cercului a carui raza varia deci sa o notam cu DELTA.  Ei bine momentul asteptarii, momentul in care ei incearca sa puna in aplicare tot ce au spus ei, si lupta incepe, tipete si urlete se aud, taisuri de sabie care ies din teaca, sageti care suiera prin aer totul se indreapta spre mine, iar eu deschid o poarta, o deschid si pe a doua si pe a treia si tot asa pana ajung la a saptea.

Ora: 7:45 (dimineata)

Locatia: Pat

Obiectiv indeplintit: chiar mai mult decat un somn adanc

Efecte in urma rezultatului obtinut: Inca nu le am, promit sa revin cu un update.

Concluzii trase: A fost doar un vis.

Noapte Alba

Liniste.

Ticaitul unui ceas antic imi bombardeaza timpanul iar ochii stau tinta spre un bibelou, corpul fiind aici dar mintea pe un continent mult prea indepartat. Caut solutii caut raspunsuri, se pare ca locul unde faceam experimente incepe sa se degradeze. Incerc din nou, pregatesc terenu si ustensilele, incerc sa patrund mai mult. Nimic. Constientizez intr-un final ca raspunsrile pe care le caut nu le pot gasii aici. Incerc sa ma acomodez cu aceasta idee, dar subconstientul face legea. De ce nu pot sa scap, de ce sunt urmarit de aceleasi intrebari, de ce nu pot sa le ignor. Sec. Urmat de o frectie.

Tablou.

Incercand sa imi revin si sa ies din transa ma ridic pentru a privii natura. Static. Imi fixez privirea catre un brad, de care, unul din vecinii mei facaleti si-au batat joc de el ciopartindu-l intr-un mod besmetic lasandu-i cateva ramuri. Patetic. Privesc cerul, privesc pamantul, stop, cum zapada se topise, observ cate mucuri de tigara, cate ambalaje de la JOE si CHIO Chips erau aruncate in gradina. Jenibil. Pe langa toate aceste lucruri constat cu stupoare ca pe burlanul centralei aflat in exterior (logic) o pereche de chiloti agatati fluturau in bataia aburilor pe care centrala ii elimina. Nu intru in detalii privind frima care a conceput acea lenjerie pentru e irelevant, insa eram curios sa vad cine va venii dupa ei.

Am gura uscata. Ma indrept spre o stica cu apa,constat ca e goala, fapt ce ma va purta catre chiuveta. Sorb, ascult, savurez, lichidez, punct si de la capat.
Telefonul suna, eu inca sunt la punct, telefonul vibreaza, eu ma indrept spre capat, telefonul se opreste, eu inca il caut. Apel de la munca. Imi zic in gand ” Iar a mai picat ceva.”, nu mai trece mult timp caci vine si replica: un mesaj cu urmatorul continut:” La firma in 5″. Evident ca l-am citit m-am uitat la ceas…ora 01:05, urmat de un raspuns in mintea mea: “De vis”. Ma imbrac, spal pe fata.Adio.

Aer, frig, nimeni.

Skip peste partea cu drumul…nimic iesit din tipare.

Intrat in incapere, obloanele se aburesc, deci logic nu mai vad nimic. Imi dau jos ochelarii  sa constat acelasi lucru, ca nu vad nimic. Imi fac loc pe o masa unde sa imi arunc in mod civilizat si politicos geaca, cuierul fiind doar pe inventar locul destinat lui fiind gol. Sunt intampinat de doua fete palide, nu vorbesc si de vocabularul lor pentru ca ar trebuii sa cenzurez prea mult, care ma roaga sa rezolv o problema legata de un soft. Neimportant, rezolv problema, imi arunc ochii peste o foaie cu niste comenzi, imi culeg ochii din foaie ma indrept spre usa. Ti-ai gasit era prea frumos sa se termine. O voce suava masculina imi alinta urechile un un ragnet de urs turbat, eu fiind deplasat involuntar in spre directie verticala pe axa Y cu valoare pozitiva, unde axa Y face parte dintr-un plan 2D. Adica pe scurt m-am speriat. Ei bine urmeaza o serie de intrebari puse la viteza la care trebuie sa raspunzi scurt si evindent raspunsul dupa toata aceasta etapa este: “Mai ramai. Avem treaba”
Raspunsul meu este evident: ” Da la ora asta ma nene?”, urmat de un oftat.Normal “treaba” este defapt ceva care poate sa astepte insa “trebuie rezolvata” si ce poti sa faci decat sa o rezolvi si abia dupaia esti liber sa pleci. Zis si facut, termin, ma imbrac, tinesc, armez  inchid…STELE.

Reintors din locul din care am plecat, incerc sa imi reiau activitatea, insa oboseala isi spune cuvantul, ma intorc pe-o parte si continuarea o voi scrie mai tarziu.

REVERIE.

Un drum fara sfarsit!

Noapte,

O ora necunoscuta, ne inteleasa si indescifrabila.

Intrat intr-o furtuna cumplita si incercand sa fac fata apei involburate care trecea la nivelul picioarelor mele. Vantul si frigul imi taiau fata iar ochii imi lacrimau ori decate ori incercam sa ma opun averselor din mediul inconjurator precizate cu un rand mai sus.

Ma indrept spre o directie necunoscuta cu gandul in diferite parti fara a reusii sa imi dau seama daca am sau nu un subiect bine definit. Ascultam picurii care imi loveau cozorocul sepcii care deja era uda pana la refuz si priveam injurul meu atmosfera agitata creata de trecatrori, masini presarata cu tunete si fulgere.

Ma aflam intr-o stare in care gandurile curgeau lin fara sa incerc sa le semaforizez, fara sa incerc sa inteleg dece imi dau seama totusi, dece aceste ganduri dicteaza in mintea mea la acel moment, tot ce stiu este ca eram departe de ceea ce numim noi realitate.

In mersul meu alert care mi-e imi parea destul de lent observ copacii ramasi fara haine, ei sunt cei care mi-au adus aminte de faptul ca in lumea asta nu sunt decat un efemer, un tip care vine cunoaste realizeaza si trece mai departe si tot ei m-au facut sa realizez ca in acel moment nu suntem diferiti unul fata de celalalt. Mai exact  singuri si tacuti.

Drumul continua. Frigul isi lasa usor amprenta in timp ce eu scoteam aburi pe nari asemenea unui bivol care trage din greu un car mare.

Incerc sa intervin in siroaiele de ganduri care s-au mai linistit intre timp si incep sa imi evaluez starea si sufletul. Ma simteam singru si trist. Iar ceea ce vedeam injurul meu accentua si mai mult aceasta stare, fara ca eu sa imi dau seama.

Ajung la un semafor unde astept culoare reimprospatarii, culoarea care iti ofera echilibru si in acelasi timp siguranta. VERDE. Secundarul indica 40(sec), timpul ramas pana cand patrupedele fieroase vor trebuii sa se opreasca iar eu sa imi continui drumul. Priveam asfaltul umed care sticlea aseameanea unui patinuar, ascultam cascada de apa care se revarasa in canale si vuietul masinilor care treceau spulberand stropii de apa. Observ in asteptarea mea o masina care stationa in mod neregulamentar ( adica ceva normal) si in care se aflau 2 persoane inscrise intr-o cearta care parea sa nu se mai termine. Imi spun in sinea mea:” Ce folos sa mai traiesti cand tot ce vezi in jurul tau e numai ura, nervi, necazuri, oameni inchisi, mohorati, extenuati de munca si probleme?”. Printe picuri zaresc cum totul se prabuseste cum abele persoane isi atribuiau epitete si comparatii de care mi s-a facut sila.

VERDE.

Imi continuii drumu fara a mai da importanta la cele intamplate sau sesizate anterior.

Incep sa constietizez din nou faptul ca ma aflu intr-o lume in care sperantele sunt mici dar inca mai sunt sanse de recuperare chiar daca procentajul e mic, important este faptul ca mai sunt sanse.

Zona pustie.

Trecand mai departe ajung intr-o zona in care torsul masinilor nu se mai aude, iar intunericul este rege, detine puterea. Privesc blocruile care se afla intr-o stare jalnica pentru secolul in care traim, iar gradinile si trotoarele par a fii mai mult o groapa de gunoaie si namol decat a o asezare omeneasca. Din locuri ne deslusite mai zareai iesind ba o pisica murata de ploaie ba un caine razlet iar tot acest tablou parea a fii o opera morbida, bolnava.

Destinatia finala.

Dupa ce-am cutreierat in lung si’n lat imi aflu insfarsit si destinatia finala iar aceea era una cat se poate de draga mie si anume casa parinteasca. Locul unde stiam si stiu si acum ca voi gasii intotdeauna ceea ce cu totii cautam:

Caldura sufleteasca, dragoste neconditionata si puterea de a zambii.

Somn.

Muncă, Antrenament, Distracţie….etc.

Cam astea ar fii câteva din lucrurile pe care le-am făcut atât eu cât şi colegii mei de trupă în acest weekend. Trebuie să recunosc că am fost destul de reţinut în ceea ce priveşte ospitalitatea celor care ne-au invitat pentru a cânta la un meeting. Ei bine m-am înşelat total iar toate gandurile mele “negre” au fost spulberate odată cu sosirea noastră la locul stabilit. Toate bune şi frumoase am făcut cunoştinţă cu toată şi am fost duşi în camera în care aveam să ne petrecem timpul înainte cât şi după terminarea programului nostru muzical. Cum era de aşteptat nu am rezistat foarte mult să stăm pe loc aşa că ne-am apucat de descărcat intrumentele, staţiile şi multe altele , că în momentul în care am început să ne deplasăm cu ele aveai impresia ca noi venisem cu un camion. Urmează partea în care ne montăm, aranjăm, adunăm……fiecare instrumentele, facem rapid un test de sunet care nu a durat decât 30 de minute şi intrăm în modul “Stand Bz” pentru 5 ore dacă imi aduc eu bine aminte, în care am făcut fiecare ce l-a taiat capul. Se face şi ora în care trebuie să ne prezentăm pe scena unde aveam să găsim un public destul de “mare”, dar s-au înmulţit pe parcurs. Şi cum trecuse o perioadă destul de mare de la ultima noastră apariţie pe scenă, pentru mine unu a fost ceva superb pentru că practic tânjeam după o astfel de ieşire şi era benefică si pentru trupă.

În încheiere doresc să le mulţumesc celor care ne-au invitat (în cazul în care vor citii acest post), doresc să le spun colegiilor : “Felicitări pentru show-ul pe care l-am făcut” , iar următoare apariţie a Trupei HERTZ o voi anunţa într-un post cu locul, data şi ora la care vom activa.

Prostul daca nu’I fudul, nu’i prost destul!!!!!

Astazi in timp ce imi imbogateam cunostinele generale dintr-o carte, aflandu-ma langa o floararie dintr-un anume loc X, iese un tip cu un brat de trandafiri foarte bine imbracat se urca intr-o masina de fite si incepe sa isi ambaleze motorul ca sa anunte faptul ca exista si el pe lumea asta. Cu gandul ca pleaca nu am dat prea multa importanta asa ca imi vad incontinuare de cartulia mea cand il vad pe tipu cu florile ca isi lasa geamu jos si incepe sa ma masoare din cap pana in picioare, da stiu cum suna.  Nu mai trece mult timp si cum distanta intre mine si masina lui nu era foarte mare, imi pune urmatoarea intrebare: “ Te crezi destept”? La care eu ma uit la el, ma uit in stanga, ma uit in dreapta, ma uit iar la el si il intreb eu:” Iti place sa vorbesti singur”? Tipu foarte frustrat se uita urat la mine si pleca. Dupa 5 min vin iar, se da jos din masina se duce la magazin sa isi ia tigari iar dupa ce se intoarce vine la mine si imi spune: “Te crezi smecher ? Daca vreodata mai imi iesi in cale iti rup picioarele. Ma uit la el zambind si ii raspund la fel de calm ca si primdata : “ Ce te face sa crezi ca vei mai avea ocazia sa dai ochii cu mine ?” El:” Pai ai face bine, ca alfel o sa infunzi spitalul” raspunsul meu a fost  : “ O zi buna” la care tipu ia foc si vine si incepe sa imi tina teoria chibritului ca dece ii comentez ca sa ma bata ca sa ma faca una cu pamantu pacat ca a ramas singur ca mi-a venit autobuzul si am plecat. Tipu dupa mine ) ma uramarit pana la onix unde am coborat nu pentru ca aveam treaba cu el, nici nu stiam ca venise dupa mine, ci pentru ca acolo aveam treaba. Ce ghinion pe el, mare ghinion, pentru ca acolo m-am intalnit cu niste prieteni  si mi-am vazut de drum sau cel putin asta aveam in cap cand a venit “trandafirosu “ si pune mana pe mine si incepe runda a doua.  Dupa ce ii trece si pleaca cu scartait de roti a facut saracu un accident de masina de toata frumusetea  ca tot botul masinii a fost facut praf, viteza prea mare + multa greata + multa prostie, a ratat sa vada stalpul si poc. Concluzia mea este urmatoarea : “Cand esti prost si viata’i grea. Ce e mai rau este ca trebuie sa o traiesti”