Adio, Dar nu te voi uita!

Dupa ce am revazut cateva poze facute in cadrul unui eveniment important din viata mea si realizand ca ceea ce puteam sa oferim era ceva promitator, ceva care cu siguranta ar fii ajuns in top si ar fii ramas acolo mult timp, acum sunt doar vise, doar amintiri placute ramase in urma si sterse de voi ca si cand nimic nu a fost. Am avut ideei, pareri, trairi si emotii traite impreuna si totusi am ales alte drumuri, am ales si am imbratisat esecul fara a ne gandii ca ceea ce suntem este ceva bun, ceva care ar fii facut diferenta. Privind pozele, m-am intors in timp si am retrait acele momente perfecte, locurile in care am ras, ne-am distrat, am prestat, am oferit si am primit recunostinta si respect. Am revazut drumurile parcurse in masina in timp ce spuneam bancuri sau cantam cat ne tineau plamanii. Imi aduc aminte cum am compus prima melodie si cum din joaca a luat nastere si primul nostru hit ( care este hit pentru noi si pentru putini care au ascultat melodia) si anume “RESCUE”, imi aduc aminte de momentele in care Kebab’u ne-a unit si mai mult, cum am devenit maestri peste noapte, cum am discutat si rediscutat acele momente, sau de : “Stinge farurile”….”Haide ba sunteti nebuni, hai ba glume de-astea nu se fac”, sau cand cremsnitul avea un anume miros. Toate aceste lucruri sunt deja apuse insa ele sunt premiate astfel:

Se acorda premiul I la sectiunea : “Adio, dar nu te voi uita”

Se acorda premiul de EXCELENTA la sectiunea: “Nu avem tigla pe casa”