O Zi in HERMANNSTAD

Ora 4:20

Reintors din Bucuresti, dupa un drum in care am condus intr-un mod calm si relaxat, ma pregatesc pentru a ma indrepta spre gara. Evident la 3 minunte dupa ce introduc cheia in usa sunt apelat pentru a da raportul si pentru a comunica ora in care voi fii gasit in gara. Comunic, ma imbrac,  ma incalt, agat chitara si valiza, ies, caut taxi, gasesc taxi (dupa ce bat in geam la un batran care nu le mai avea cu auzul), directia gara.

Ora X, nu m-am uitat la ceas.

Dupa ce i-am platit bunicutului sar din masina si ma indrept spre minunatul loc’sor in care aveam sa ii intalnesc pe restu.  Cum era o ora rezonabila, noi aflandu-ne in locul nepotrivit, o domnita incadrata pe postul de “Femeie de Servici” a venit sa isi faca datoria, numai ca datoria ei, pentru un moment am crezut ca suntem noi, ea incepand sa mature cu atat pofta incat nu aveai nici o sansa sa mai vezi si sa ii mai zici celui de langa tine ceva. Ce sa te mai certi, ce sa ii spui ca uneori poti sa ii mai zici omului si frumos sa se deplaseze pentru un moment, dar… unde nu e nici Dumnezeu nu cere.

No dupa ce am fost si “afumati” ne-am indreptat catre ghiseul fermecat unde dai un ban si primesti tichetul albastrui, o gluma mica, vine alta “mare”, ne imbarcam plecam….uraaaaaa!! Atmosfera era mai mult decat ok tinand cont de ora la care s-au trezit pusteriii, se comportau destul de bine. Glumele continua, lumea ne priveste, vorbeam cred ca prea tare, pana cand s-a facut si liniste.  Intr-un colt se jucau carti, altii ascultau muzica pe ici pe colo mai dormeau, iar eu numaram, masini, rate,gaste, ciori, bidoane etc, tabloul fiind inchis de un cer grii pictat cu o pensulica rigida.

Intrat intr-o stare de somnolenta incercand sa depasesc momentul critic, opresc fluxul de cuvinte care imi iesea pe gura pana la un momentdat, incercand sa fac umpic ordine in cap, privind cele intamplate la Bucuresti( lucruri despre care nu am sa vorbesc pentru ca nu este nimic important).  Reusesc sa fac fata cu brio depasind acel moment critic si imi dau seama ca pentru cateva minute bune eu am fost atat de departe incat nu mi-am dat seama cand lumea s-a trezit incepand sa zica bancuri sa asculte muzica si sa lase cartile…de joc evident.

HERMANNSTAD

Ei bine am ajuns intr-un final si in Hermannstad, locul mult visat. Coborat din tren incerc sa imi caut sapca care se afla la sute de metri adancime in geanta mea, ea ne avand mai mult de 30 cm inaltime.  Am gasit sapca mi-am instalat-o repede pe cap, acum cauta grupulVladut, eu fiind pe peron , iar ei undeva departe. Alearga, cauta, gafaie si na ca i-am gasit, dar cautarea nu se oprea aici, acum aveam de cautat pensiunea. Din calculul meu ne-a luat cam 15 min pana am ajuns la ea, insa in acel moment aveam impresia ca nu vom mai ajungem la ea,  pe fundal auzind:” Mai avem de mers umpic si am ajuns” cat de frumos, dar mai era mult.

Ora 10:45 (cred)

Ajungem la pensiune intram, salutam, facem impartirea pe camere, ghinion. La mine in camera in care trebuie sa vietuiesc urmatoarele 24 de ore, se afla un sudan, da, un om de culoare, ha… no ce mi-am zis nu’i nimic astept sa plece omu si ma voi instaura. N-am avut mult timp la dispozitie ca am fost ofertat, iar oferta a fost atat de tentanta incat n-am putut sa zic nu. Mi-am gasit si alta camera si colega de camera, m-am instaurat pe bucatica mea de camera si am iesit intr-un fel de salon, unde deja pusteriii erau antrenati intr-o discutie aprinsa dar subiectul nu-l mai stiu.

Ora 21:00 (presupun)

Ajunsi inapoi la barlog dupa ce am facut o plimbare prin oras trecand in revista cateva statui, poduri, piete si a mai fost ceva,  ne pregatim sa facem grataru, erau de toate numai carbuni nu, asa ca am plecat sa cumparam carbuni. Gasim si carbunii dupa ce trece sute de mii de vai si ape si munti si ne urcam prin cativa copaci, in cautarea unei benzinarii, pe care o gasim dupa ce trecem un pod care nu putea fii traversat decat partea carosabila, pe trotuar trebuiind sa ai la tine o salopeta din cauciuc cu tot cu cizme…evident tot din cauciuc, namolul fiind de 1 metru in cele mai fericite cazuri.

Ei bine aprindem si focul, parlim si carnea, mai facem inca un foc pentru ca “estem multi” iar jarul nu fu’ suficient si pentru a face si cartofii copti, beau un vin rosu, mai beau inca unu, se fac cartofii pe care ii arunc impreuna cu carnea sus pe masa, mancam bine si dupaia somn.

Reiau de la partea in care pun grataru pe masa si lumea incepe sa manance gandindu-ma ca am fost prea rapid mai devreme. Ma asez la masa unde mai erau doar 4 persoane, restul fiind fiecare cu… sper a ma intelege, si incep a rumega. Mai schimb o vorba, mai facem o gluma, mai beau un vin rosu, termin de mancat si de debarasat si hotaram a ne juca rummy.  Joc ce nu a durat decat 2 partide dupa care toata lumea la dormitoare lovind patul, eu ramanand sa privesc o masa goala un tavan portocaliu si o sticla cu apa, pe carea aveam sa o termin imediat.

Ora 3:17 (de data asta sunt sigur)

Strang scaunele, curat mesle, mai bat un “cui” termin si sticla de apa menerala sting lumina si ma intind in pat. Pentru moment voi privi tavanul, voi asculta linistea, pentru ca mai tarziu voi asculta teava prin care trecea apa de la dus, voi ascult ceva muzica de pe la televizoarele vecinilor, ceva pasi, ca pe urma sa atipesc timp de cateva ore.